Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp D1, Sector 1, Cod Poştal 013701
Telefon: 0372184977, Fax: 0372184993
office@ansvsa.ro

Cu animalul de companie in concediu

Întrucât sezonul estival este la început și o mare parte dintre noi deținem animale de companie, câini și pisici, vă prezentăm câteva recomandări privind siguranța și protecția acestora pe perioada vacanței, astfel:

Pentru cazarea temporară a animalelor în pensiuni vă recomandăm să verificați dacă unitatea respectivă deține, pe lângă facilitățile obligatorii desfășurării unei astfel de activități, un document de înregistrare sanitară veterinară emis de direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor competentă teritorial.

Acest document oferă asigurări cu privire la faptul că, unitatea deține un contract de prestări servicii cu un cabinet veterinar, astfel că, în orice situație în care animalul ar avea nevoie de asistență medicală, acest lucru este asigurat.

Susținem insistent această recomandare întrucât, în ultimii ani la reîntoarcerea din vacanță unii proprietarii s-au confruntat cu diverse situații neplăcute în care, animalele nu au fost îngrijite corespunzător, acest aspect afectându-le starea de sănătate și îngreunând posibilitatea autorităților competente de a desfășura un control ulterior în situația unor reclamații.

În situația în care, animalul de companie este acceptat de hotelieri și vă însoțește în vacanța planificată pe teritoriul național, acesta trebuie să aibă o stare corespunzătoare de sănătate și să fi fost supus acțiunilor sanitare veterinare obligatorii: deparazitare internă și externă și vaccinare antirabică. Aceste aspecte trebuie consemnate în carnetul de sănătate al animalului.

În cazul câinilor, atragem atenția asupra obligației care vă revine ca, la  ieșirea în spații publice, să aveți asupra dumneavoastră carnetul de sănătate al animalului completat cu informații privind numărul microcipului, data efectuării sterilizării pentru câinii care aparțin rasei comune sau metis al acesteia, iar în cazul în care această manoperă nu a fost efectuată, motivele medicale care au impus exceptarea de la sterilizare.

Nedeținerea carnetului de sănătate la ieșirea în spațiile publice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 la 5000 de lei.

Dacă vacanța se va desfășura în altă țară din spațiul comunitar, este obligatoriu ca, pe lângă carnetul de sănătate amintit mai sus, animalul dumneavoastră să dețină și pașaport.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 76 = 79